Depresia omului de succes, gamification, antreprenoriat social
& noi documentare de vazut
“Depresia omului de succes”
Lucrand de curand cu un client am realizat ca burnout-ul este, ca sa zic asa, "depresia omului de succes". Esti bine platit, faci ce te pricepi, dar ceva s-a schimbat la munca (sefi, colegi, pandemie, cultura etc.) si deodata observi ca nu mai ai bucuria pe care o aveai inainte. Greu a fost tot timpul, dar in ultima vreme parca a disparut ceva ce nici nu stii sa numesti. Vezi doar ca acum trebuie sa tragi de tine ca sa mergi la munca si, deodata, realizezi ca ai inceput sa iti urasti munca si viata.
Aparent, nu s-a schimbat nimic, faci aceleasi lucruri, pe bani buni, asa ca iti zici ca poate trece, ca esti un prost ca te plangi cand altii te invidiaza, si toate astea nu fac decat sa te bage si mai tare in starea asta de lehamite, oboseala si tristete (burnout).
Sunt multe cauze pentru starea asta, dar eu si clientul meu am explorat una dintre ele, si anume, faptul ca ai ajuns intr-o situatie in care nu iti mai poti lua dopamina de la munca.
Dopamina este asa zis-ul "hormon al placerii si recompensei" si se activeaza automat (si inconstient) de cate ori faci ceva care intra in ciclul "challenge-achievement-pleasure". In mod normal, ai o multime de task-uri zilnice pe care le rezolvi — de fiecare data cand reusesti, creierul iti da un pic de dopamina. Acum, ceva s-a schimbat in mediul de lucru si ciclul se intrerupe dupa primul pas. Ai mai multe "challenges" decat "achievments". Si chiar si cand iti iese ceva, reusitele nu mai au aceeasi savoare de pe timpuri.
Asa ca am stabilit cu clientul meu ca, printre altele solutii de rezilienta (coping), sa o incerce si pe aceea de a-si cauta mai multa dopamina in afara muncii, adica sa isi caute un hobby in care sa functioneze din nou ciclul respectiv.
Atentie, un hobby, nu o distractie, nu ceva placut si pasiv (filme, plimbari, etc). Un hobby trebuie sa fie o activitate placuta, dar provocatoare, in care iti propui mereu mici "challenges" moderat de grele pe care reusesti sa le atingi de 10-20 de ori pe ora.
La final, am vorbit cu el si despre faptul ca, fiind deprimat, nu iti vine sa te tii de nimic din ce iti trece prin minte ca te-ar putea ajuta, asa ca ai nevoie sa iti creezi niste conditii de inevitabilitate. Adica sa iti creezi un context care sa iti faca foarte greu sa renunti la ce ti-ai propus. De exemplu, sa iti iei un trainer simpatic si sa lucrezi cu el pe un obiectiv de crestere care te incita.
Voi ce mecanisme de coping ati mai identificat?
Articole, evenimente si resurse utile acum:
La invitatia Ashoka România si fonduri-structurale.ro, am acceptat sa ma inscriu ca mentor in programul de educatie pentru antreprenori sociali organizat Bridge for Billions asa ca vara asta voi antrena 3 antreprenori foarte faini:
- Luiza Apostu de la Rubik School
- Claudia Fratila de la Rainbow Montessori
- Iarina Taban de la Ajungem MARI
Si celelalte 17 proiecte sunt la fel de remarcabile dar eu am ales sa lucrez doar in zona unde am cea mai multa experienta si valoare adaugata, dar altfel ar fi meritat sa lucrez cu toti. Daca sunteti manageri sau antreprenori cu experienta si vreti sa va implicati si voi ca mentori, intrati pe site-ul Bridge for Billions, inscrieti-va (e un proces de selectie foarte riguros, deci alocati-va o ora pentru el) si veti putea ajuta antreprenori sociali din toata lumea: https://www.bridgeforbillions.org/become-business-mentor/
Exista o piata pentru crearea si consumul de produse si/sau de servicii, dar exista si incepe sa creasca din ce mai mult o piata pentru crearea si consumul de experiente, unde platesti pentru experienta pe care o traiesti, nu pentru produs sau serviciu. Produs (pizza facuta de un restaurant), serviciu (pizza livrata acasa), experienta (social cooking).
Un proiect care merita ajutat sub orice forma se poate: voluntariat, donatie, redirectionarea impozitului pe profit, bunuri, timp... orice este de ajutor pentru copii astia abandonati.
O foarte interesanta lectie de afaceri, despre cum un outlier (Sega, locul 14 in vanzari) a reusit in 2 ani sa invinga campionul indisputabil al pietii (Nintendo, locul 1 in vanzari), despre diferentele de cultura manageriala din Japonia si SUA, despre aparitia unui al treilea competitor care le-a luat fata primilor doi, despre cum a aparut cea mai mare industrie de entertainment (159 miliarde USD in 2020), si, da, este un pic si despre jocurile video care au facut istorie in anii 1990-1996.
Daca sunteti printre parintii care nu inteleg ce naiba sunt e-sports, MOBA, LOL si de ce se joaca atat de multi tineri jocuri multiplayer online (plus un pic de “behind scenes” ale unui startup de succes in gaming), atunci documentarul asta e pentru voi…
Gamificarea invatarii din firme si scoli este in ultimii ani un trend in crestere, dar nu este atat de usor de pus in practica pe cat pare (e mai mult decat points, badges, and leaderboards) — un articol foarte bun pentru game-based learning si L&D specialists.
Cele mai bune 20 de board games de strategie in viziunea acestei familii simpatice de bloggeri indragostiti de board games.
In sfarsit m-am jucat cu Mihai Pandemic (8/10), un joc de familie cooperativ, pentru 9-99 ani, genul “strategie” cu o tema medicala (foarte actuala), cu reguli acceptabil de grele, destul de greu de jucat pentru copii (strategie complicata, reguli diverse), pentru 2-4 jucatori (preferabil 3-4 ca altfel e foarte greu de castigat). Va faceti o echipa de lupta impotriva virusilor, tratati boli, inventati vaccinuri, schimbati cunostinte, creati centre de cercetare si calatoriti prin toata lumea cu personajele voastre ca sa preveniti epidemii si explozii virale.
La prima tura abia invatati regulile, la a doua tura descoperiti ca unele reguli le-ati inteles gresit si ca urmare nu ati avut nici o sansa, iar la a treia tura iti convingi si sotia sa intre in joc ca sa fiti 3 si abia asa reusiti "la mustata" sa castigati in sfarsit o prima partida.
Un joc cu multe strategii posibile pentru fiecare si pentru echipa, discutii aprinse privind cea mai buna dintre ele, si multa tensiune generata de epidemiile care apar cand nu te astepti, si care, spre final, devine foarte intensa.
Mi-e clar de ce acest joc lansat acum 13 ani in 2008, a castigat atatea premii si este aproape in orice top de jocuri de familie, strategie sau educative.
Noi abia asteptam sa il rejucam!
Daca v-a plăcut prima parte, sigur o sa va placa si partea 2 (iar eu astept acum nerăbdare ultima parte a trilogiei).
N-as fi crezut ca o sa imi placa Cruella (8/10), dar mie si lui Rares ne era dor de un film la cinema si, in lipsa de altceva mai bun, ne-am zis sa incercam si un film Disney. Macar apucam sa mancam niste nachos cu branza. Si, spre surprinderea noastra, chiar ne-a placut, povestea a fost buna, coloana sonora excelenta, Emma Stone joaca excelent, ce mai, a meritat. Si daca si Rares a zis ca a meritat, atunci e pe bune ;)