Boardgames, Digital Product Management, game design & multe altele
Plus, cateva seriale si carti care merita timpul vostru
Cum am (re)descoperit lumea boardgames-urilor
De vreo 6 luni am intrat cu totul in lumea boardgames-urilor ca sa ii dau fiului meu o alternativa mai sanatoasa la jocurile video si televizor.
Ieri, vorbind despre pasiunea asta noua cu doi prieteni tatici, i-am molipsit si pe ei, dar pe langa recomandari de jocuri, a fost nevoie sa le povestesc si cum am facut eu ca sa il atrag pe Mihai, fiul meu, in lumea asta.
Sunt sigur ca fiecare parinte are sau isi va descoperi propria metoda, dar va povestesc cum a fost la noi, poate va ajuta:
- Mai intai am studiat eu un pic piata, am citit multe articole, am vorbit cu prietenii mei gameri experimentati (Robert Blaga, Alex Poe) si dupa ce mi-am facut o prima lista de jocuri recomandate pentru 7-10 ani (fiul meu are 8 ani), le-am cumparat online (vezi mai jos de unde).
- E util sa aiba mai multe jocuri ca sa aiba de unde alege, ca uneori are chef de unul, alteori de altul. Plus ca la inceput inca nu stii care va vor placea.
- Le-am pus in cutii transparente (de la Ikea) in sufragerie langa televizor ca sa le vada mereu (folosind tehnica reclamei pentru ceva bun) si l-am lasat pe el sa aleaga ce vrea sa ne jucam (ca sa fie motivat din start), ba chiar il las sa traga un pic de mine, sa ma convinga sa ne jucam ceva anume (din nou pentru a fi el cat mai motivat).
- Cu jocurile noi avem urmatoarea secventa, il las pe Mihai sa aleaga jocul, dar conditia este ca el sa citeasca regulile inainte, el fiind game master-ul (apropos, i-am luat si jocuri cu instructiuni in engleza ca sa isi exerseze cunostintele de engleza).
- Ne uitam apoi impreuna la unul sau doua “how to play X” (iar la cele mai grele ca Mice&Mystics ne-am uitat chiar si la gameplay-uri), citesc si eu cu atentie regulile (ca sa il pot ajuta cand uita sau greseste o regula) si ne apucam sa ne jucam.
- Ne jucam cat de mult are chef si cat de mult rezist si eu, dar de obicei fiindca ne jucam seara am vazut ca sesiunile dureaza intre 30' si 2 ore (intr-un weekend ne-am jucat chiar 3 sesiuni lungi, dar a fost un joc care ne pasiona mult, "Stuffed Fables")
- In primele luni, tine cont ca este o perioada de explorare in care vei cumpara unele jocuri care il atrag, dar la care renunta dupa ce s-a jucat de cateva ori si altele pe care vrea sa le joace mereu.
- Nu il certa ca nu se mai joaca ceva (poti sa le revinzi ca second-hand pe forumurile de boardgames), ci urmareste-l cu atentie ca sa descoperi ce personaje ii plac (pirati, zombies, Marvel, Disney, animale etc), ce tematici (aventura, strategie, calatorie, etc.), ce mecanici (pacalirea adversarilor, RPG, elemente de hazard, abstracte, etc.) si daca prefera jocuri competitive sau cooperative.
- Pe baza a ceea ce observi, vei alege in viitor din ce in ce mai bine si mai usor jocuri care sa ii placa mult.
- Dupa ce a devenit pasionat de boardgames, adica va jucati aproape in fiecare seara si le prefera televizorului, poti sa incepi sa introduci din cand in cand un joc nou care sa ii largeasca orizontul si obisnuintele (de exemplu, daca la inceput este mai atras de cele competitive, il atragi si intr-unul cooperativ).
- Pentru informatii despre jocuri eu folosesc https://boardgamegeek.com si https://www.boardgamecapital.com unde gasesc si citesc review-uri, clasamente, varsta, complexity rating etc. si unde mi-am facut și cont, ca sa am un clasament cu notele noastre date jocurilor, care difera uneori de cele ale multimii.
- Pentru cumparat jocuri online eu folosesc http://www.regatuljocurilor.ro unde (dupa ce am comparat toate magazinele existente la noi), am gasit cele mai multe produse dintre toti, in majoritatea cazurilor cele mai ieftine, cu descrieri bune si link la BGG.
- De pe amazon.co.uk nu mai cumpar nimic de anul acesta, fiindca dupa Brexit orice cumperi de acolo are nevoie de vama, ceea ce inseamna intre 1-2 ore de stat la coada la oficiul postal.
- Pentru idei de jocuri noi, citesc articole pe internet sau ii intreb pe gamerii mai experimentati din cele doua cele mai mari "boardgames FB groups" in care am intrat.
- Atentie ca unele jocuri nu au regulile foarte clare, nu o lua ca la job (eu o luasem un pic in vrie la inceput cautand ore in sir la producator si pe forumuri care este regula corecta), cand va jucati puteti sa schimbati sau sa inventati regulile pe care voi vreti sa le respectati si care sa va faca joaca placuta (si sa nu devina o cearta pe interpretarea regulilor).
- Si, inca un aspect, poate cel mai important din toate, este ca trebuie sa iti dai voie sa te reconectezi cu copilul din tine, caruia ii placea sa se joace exact cum ii place acum copilului tau.
- Cu alte cuvinte da-ti voie sa dai un pic in mintea copiilor ca sa te bucuri de joc la fel de mult ca si ei.
- Daca te joci fara chef sau cu mintea aiurea, copii simt si nu o sa fie atrasi de joc.
- Ii atrage pasiunea ta, bucuria ta si timpul de calitate petrecut cu tine si mai putin jocul in sine.
- Cu timpul o sa inceapa sa aiba si ei jocuri favorite, sa vorbeasca despre ele, sa isi invite colegi sa se joace impreuna boardgames, sa le faca review-uri si gameplay-uri etc. dar despre asta o sa scriu cand ajungem si noi acolo .
PS. Poza de mai jos este dintr-o campanie de Mice&Mystics, un RPG inspirat din D&D, cu campanii lungi si reguli complicate, pe care il jucam de cateva saptamani si care a imobilizat masa din sufragerie spre disperarea sotiei. La jocuri ca asta ajungeti dupa cateva luni, cand copilul vostru este definitiv pasionat de boardgames.
PS2. Astea sunt cele 158 de jocuri pe care le avem in clipa asta: https://boardgamegeek.com/collection/user/PuppetMaster69
PS3. Se pare ca exista peste 100.000 de boardgames in lume, conform bazei de date de la BGG.
PS4. La cererea publicului am facut și o selectie minimala de jocuri (mai putin cunoscute) cu care iti poti atrage copilul de 7-8 ani in lumea boardgames-urilor (prezentate in ordinea crescatoare a complexitatii).
Articole, evenimente si resurse utile acum:
Un articol clar si exhaustiv despre diferentele dintre cele doua principale metodologii din #techstartup: Agile si Lean.
Daca vreti sa deveniti (sau sa va perfectionati) un expert in Digital Product Management asta este unul din cele mai bune cursuri online, tinand cont de calibrul trainerilor, mentorilor si de conexiunile pe care vi le veti face. E pentru cei seriosi fiindca si investitia e serioasa. #techstartup
Uite 5 anime-uri cu care sa te initiezi in aceasta arta si sa intelegi (un pic) de ce sunt unii (si eu) atat de indragostiti de ele.
Ce este miscarea no-code, la ce foloseste si 12 cele mai bune platforme (tools) din 2021.
Stiati ca exista in Romania un program de masterat in limba engleza de “Art of Game Design”? Si, culmea, la UNATC! Daca stiti pe cineva care a facut masteratul asta de curand, va rog sa imi spuneti, ca vreau sa aflu cat de bun este programul.
“Attack on Titan Final Season” (9/10) chiar a reusit sa imi retrezeasca interesul pentru acest univers dupa ce primul sezon a fost foarte bun, dar urmatoarele doua din ce in ce mai slabe. Asta ar fi sezonul 4 si deocamdata a aparut doar prima parte din el, iar cand va aparea si partea a 2-a, se pare ca va fi finalul seriei. Oricum fiindca a trecut atat de mult timp intre sezoane, recomand sa va uitati inainte la recap-ul primelor 3 sezoane “Attack on Titan: Chronicle”.
“Taxi” (8/10) este un sitcom din anii ’70 (pe care l-am descoperit abia acum) si mi se pare mai amuzant, mai cald, mai uman decat toate sitcom-urile din ultimii 30 de ani. Pe de alta parte am crescut cu “Married... with Children” si “Cheers”, deci mi-am format probabil un anumit gust care nu mai este la moda printre producatorii de azi. Voi la ce alte seriale de comedie vechi va uitati cu placere si nostalgie?
Laini Taylor - “Născută din fum și os. Vol. 1” (8/10) este un fantasy aprig si senzual in acelasi timp, care te ține cu sufletul la gură. Nu as fi crezut ca o sa ma prinda asa de mult o poveste de dragoste intre un serafim si o himera care vor, prin iubirea lor, sa opreasca razboiul de mii de ani dintre rasele lor, dar Laini si-a desfasurat actiunea cu maiestrie, asa ca nu am lasat-o din mana pana nu am terminat-o. Imi place si ca, deși e un young adult fantasy, abordează subiecte destul de dure, inclusiv, război, rasism, trădare, justificarea unor orori și multe altele.